Gallery

participare conferinţa “YOUTH POLICY AT LOCAL AND REGIONAL LEVEL – Developing our Territories through Youth Participation în Decision-Making”

În perioada 11-16 aprilie Mădălina Popescu şi Cristiana Drăgan au participat la conferinţa “YOUTH POLICY AT LOCAL AND REGIONAL LEVEL – Developing our Territories through Youth Participation în Decision-Making” organizată în Portugalia de către organizaţia ECOS. Tinerii au fost cei care au avut rolul principal în acest proiect vorbindu-se permanent despre implicarea acestora, prin intermediul ong-urilor, atât în politica locală cât şi regională.

schimb de tineret PT 2016

Începând cu 2011 Cooperativa ECOS (Cooperativa de Educação, Cooperação e Desenvolvimento, CRL) din Portugalia, prin DYPALL, alături de partenerii săi, și-au îndreptat toate eforturile pentru promovarea potențialului tinerilor, pentru a fi cetățeni activi și importante personaje pe scena locală, în comunitățile unde trăiesc, de a participa la schimbările sociale din mediul în care trăiesc, în concordanță cu realitățile internaționale.
Proiectul internațional DYPALL dezvoltă o nouă abordare a tinerilor participanți, în special cu privire la decizii pe teme ce privesc în mod direct tinerii.

În ideea de a face mai accesibile conceptele” politică” și” politici de tineret”, prin crearea unei rețele comune, cele două reprezentate Cristiana Drăgan(institutii locale) și Mădălina Alexandra Popescu(ONG Dunare.EDU), și-au propus să descopere nevoile tinerilor din zonă, cu problemele ce îi frământă, precum și ceea ce le lipsește pentru a se defini social.

Legătura dintre comunitatea locală și ONG-uri trebuie să fie strânsă nu doar în cadrul acestui proiect internațional, ci permanent, proiectele viabile fiind și cele ce aduc succes.

Oltenița va avea de câștigat din acest proiect, iar tinerii ce vor fi implicați în proiect au șanse să devină importanți. Proiectul nu garantează crearea de locuri de muncă sau recompense financiare celor implicați. Este un proiect obiectiv, care se adresează celor ce vor o societate pregătită să deschidă porți tinerilor, să-i pregătească temeinic pentru viață.

Participanții, cu ajutorul echipei experimentate de instructori, au parcurs împreună lecții interesante ce îi vor ajuta să le aplice în comunități, respectiv în comunitatea oltenițeană.
Reprezentantele noastre şi-au dezvoltat competențele în eficientizarea planului de a implementa și susține întruniri locale ale tinerilor, forumuri pentru tineret și alte spații dedicate dialogului structurat și co-managementului de la nivel local.

 

https://www.youtube.com/watch?v=Xg9FxODaHhk

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s